Liderul unui puternic cartel columbian de trafic de droguri a fost prins în România, de autoritățile române în colaborare cu cele americane, în timp ce plănuia achiziționarea un avion pentru a fi folosit la transportul unei cantități de cocaină din America de Sud în Statele Unite ale Americii.
Potrivit unui comunicat al Poliției Române remis, vineri, agenției MEDIAFAX, ofițerii Serviciului Antidrog, în cooperare cu lucrători ai Drug Enforcement Administration (DEA), l-au depistat și reținut, în 10 iunie, în București, pe Jesus Eduardo V.A., cu dublă cetățenie, mexicană și columbiană, în vârstă de de 49 de ani, din Bogota – Columbia.
Jesus Eduardo V.A. a fost reținut în apropierea unui hotel, unde punea la punct detaliile unei tranzacții privind achiziționarea unui avion, care urma să fie folosit la transportul cocainei din America de Sud în Statele Unite ale Americii.
Pe numele bărbatului era emis un mandat internațional de arestare preventivă din 6 aprilie, de către judecătorul magistrat din cadrul Curții Districtuale a Statului New York, pentru conspirație, distribuție și posesie de droguri.
Poliția Română arată că după conducerea la sediul Poliției pentru îndeplinirea formalităților necesare, pe numele lui Jesus Eduardo V.A. a fost emisă de către Parchetul Tribunalului București ordonanță de reținere pentru 24 ore. El a fost încarcerat în arestul central al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Ulterior, pe numele acestuia, Curtea de Apel București a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 zile și, totodată, au fost demarate procedurile de extrădare a acestuia către Statele Unite ale Americii.