Liderul PMP Suceava o vede pe Elena Udrea drept viitorul candidat al PMP pentru alegerile prezidențiale

Președintele Organizației Județene Suceava a PMP, Corneliu Popovici
Președintele Organizației Județene Suceava a PMP, Corneliu Popovici

Președintele Organizației Județene Suceava a PMP, Corneliu Popovici, consideră că liderul național al acestui partid, deputatul Elena Udrea, și-ar putea asuma candidatura pentru funcția de președinte al României. Corneliu Popovici a declarat că acest lucru este posibil în condițiile în care actualul candidat pentru alegerile prezidențiale desemnat de PMP, Cristian Diaconescu, nu s-ar bucura de o susținere în rândul populației pentru cea mai înaltă funcție în stat. Popovici a spus că asta s-a văzut în urma campaniei de strângere de semnături de până acum, inclusiv în județul Suceava.
„Organizația PMP Suceava a intrat în ultimele trei săptămâni într-o procedură de strângere de semnături pentru candidatul PMP la președinția României, domnul Cristian Diaconescu. După cum se observă și la nivel național, au apărut anumite discuții pe această temă. Mai precis, nu s-au obținut în perioada estimată numărul de voturi scontat. Iar din acest punct de vedere avem o problemă, deoarece candidatul nostru este perceput mai degrabă ca un potențial ministru de externe, un diplomat de carieră, și mai puțin drept candidat la președinția României. Iar din punctul de vedere al unui candidat cred că e un handicap lucrul acesta, având în vedere că electoratul te percepe pe altă funcție decât pe aia pe care ți-o dorești”, a explicat liderul PMP Suceava.

Recomandări

Al doilea dosar în care s-a lăsat cu condamnări în „Fabrica de permise de la Suceava”, strămutat la Cluj-Napoca

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

”Fabrica de permise de la Suceava” s-a lăsat cu condamnări. Comisarul-șef Radu Obreja a primit 10 ani de închisoare

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, îi cere premierului să scoată CCR din procesul de validare a candidaturilor pentru prezidențiale

Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, la startul campaniei pentru prezidențiale: „Nicolae Ciucă va câștiga alegerile prezidențiale și va fi cel care va face a doua modernizare a României”