Contestație

Licitația pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din Fălticeni a fost contestată

Licitația pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din municipiul Fălticeni a fost contestată, a informat primarul Cătălin Coman. Câștigătoare a fost declarată firma nemțeană ”3T” însă consorțiul compus din firmele TMUCB București și Conbucovina Suceava a depus contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.Primarul a declarat că această situație încurcă socotelile administrației fălticenene întrucât de realizarea investiției depinde și asfaltarea străzilor afectate de lucrările de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și canalizare. “Cu cât demarăm mai târziu lucrările la apă și canalizare cu atât întârzie și lucrările de reabilitare a străzilor respective. Noi vrem să asfaltăm cât mai repede strada Sucevei spre exemplu cea mai importată arteră de circulație însă în aceste condiții ne vedem nevoiți să mai amânăm această lucrare », a spus primarul de Fălticeni. La licitația pentru proiectul de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din Fălticeni s-au înscris opt firme din țară și străinătate. Investiția care se realizează cu fonduri europene atrase prin Programul Operațional Sectorial- Mediu este estimată la aproape 40 de milioane de lei. Proiectul prevede refacerea rețelelor de alimentare cu apă pe o lungime de 10 kilometri, extinderea conductelor cu 16 kilometri și reabilitarea instalațiilor hidraulice aferente rezervoarelor de la Tîmpești, Pietrari și Oprișeni. Proiectul mai prevede reabilitarea rețelei de canalizare pe doi kilometri, extinderea acesteia cu 23 de kilometri, și construirea a cinci stații noi de pompare a apei uzate.

Recomandări

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea parcurilor Mihai Eminescu și Ion Creangă

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor