Familie greu încercată

Le-a ars casa și au avut un accident rutier, în noaptea de Înviere



Doi soți din satul Costișa, comuna Frătăuții Noi, au trecut, în noaptea de Înviere, printr-un adevărat coșmar. În timp ce se aflau la slujbă, la biserică, oamenii au fost anunțați că un incendiu le-a cuprins casa și, ca și cum nu ar fi fost de ajuns, în timp ce se grăbeau spre locuință au fost implicați și într-un accident rutier. Coșmarul familiei Pascariu a început în jurul orei 1.00. Aceștia se aflau la biserică, în centrul comunei Frătăuții Noi, și au fost anunțați că la domiciliul lor, în satul Costișa, a izbucnit un incendiu. Orest Pascariu, în vârstă de 52 de ani, s-a urcat la volanul autoturismului VW Polo, în dreapta sa fiind soția acestuia, Domnica Pascariu. Șoferul a plecat în grabă dinspre Frătăuții Noi spre Costișa.
Din ancheta poliției rezultă că șoferul, precipitat de vestea că locuința i-a luat foc, nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu pietriș, scăpând volanul de sub control. Mașina a intrat în șanțul de la marginea drumului, iar de aici a ajuns pe un teren viran. Șoferul a coborât din mașină și a plecat în grabă, spre domiciliu, în timp ce soția acestuia s-a deplasat în apropiere, la o vecină.
În urma incendiului izbucnit la casă, au ars acoperișul locuinței, pe 80 de mp, și numeroase bunuri din interiorul casei, electrocasnice, mobilier și chiar sume de bani. La aproximativ jumătate de oră de la accident, Domnica Pascariu a acuzat o stare de rău și a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuți. Acesteia i s-a stabilit diagnosticul „contuzie coloană lombară”, medicii apreciind că necesită 5-7 zile de îngrijiri medicale.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunile de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”. Foarte probabil, având în vedere circumstanțele și faptul că inițial evenimentul rutier nu părea a fi soldat cu vreo vătămare corporală, șoferul va scăpa ușor din punct de vedere al răspunderii penale.
Prejudiciul estimat în cazul incendiului care a distrus mare parte din casa celor doi soți este de 60.000 de lei.
Conform pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de aparate electrocasnice lăsate sub tensiune.



Recomandări

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu
O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu