Lansarea volumului de poezii „Timp hașurat”

Lorena Mureșan și-a lansat primul volum de poezii

Old Times a găzduit joi un eveniment cultural remarcabil, la care poezia și grafica și-au dat mâna, într-un mod armonios, pe placul publicului însetat de frumos. Lorena Mureșan, șefa Serviciului Locativ din Primăria Suceava, și-a lansat primul volum de poezii,„Timp hașurat”, iar Teodora Holenciuc, elevă a Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, și-a expus câteva lucrări de grafică, unele dintre ele premiate la concursuri sau care au făcut obiectul altor expoziții. Teodora Holenciuc
a asigurat și grafica volumului de poezii „Timp hașurat”.
Autoarea a avut amabilitatea să citească câteva poezii din primul ei volum, după care a oferit cu generozitate autografe celor prezenți.

Teodora Holenciuc, elevă în clasa a XI-a la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Teodora Holenciuc, elevă în clasa a XI-a la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Lorena Mureșan și-a lansat primul volum de poezii
Lorena Mureșan și-a lansat primul volum de poezii

Recomandări

Recital poetic în Piațeta statuii lui Mihai Eminescu, la 137 de ani de la stingerea Luceafărului poeziei din România

Divanul Artelor – lansare de carte și dezbatere culturală, la Casa Cărții, în cadrul Festivalului Zilele Teatrului Matei Vișniec Suceava

Alexa Pașcu lansează la Fălticeni volumul de poezie „Pasărea cu o mie de vieți”, o carte dedicată memoriei fiului său