Lansarea cărților „Acasă” și „Ce dulci sunt fructele amare”

Lansare de carte
Lansare de carte

Scriitoarea Luminița Aldea și-a lansat miercuri, la Librăria Cărturești din Iulius Mall Suceava, romanele „Acasă” și „Ce dulci sunt fructele amare”.
Evenimentul s-a bucurat de un mare interes, suceveni, și nu numai, au fost alături de autoare, de Luminița Aldea, la împlinirea unui vis al ei, acela de a-și vedea scoase de sub tipar cărțile la care a lucrat ani de zile. Acțiunea de la Cărturești, „un adevărat templu al culturii”, așa cum l-a numit dr. Ioan Iețcu, s-a înscris în programul Zilele Sucevei.
Cărțile au fost scoase de sub tipar în cadrul campaniei „Cultura unește Bucovina”, care s-a desfășurat în perioada 1 februarie – 1 iulie. Moderatoarea acțiunii a fost jurnalista Adriana Dascălu Bulină, care, pe rând, a invitat la microfon mai mulți oameni care să vorbească despre cărțile Luminiței Aldea (născută la Mălini), persoane care îi citiseră romanele, dar care, în majoritate, nu o cunoșteau personal pe autoare.

Recomandări

Divanul Artelor – lansare de carte și dezbatere culturală, la Casa Cărții, în cadrul Festivalului Zilele Teatrului Matei Vișniec Suceava

Simpozionul național de studii patristice „Căsătoria și viața de familie în gândirea Sfinților Părinți. Exigențe morale, funcții pedagogice și implicații ecleziologice”

„Muzică și cuvinte”, spectacol-eveniment la Fălticeni. Andrei Păunescu lansează integrala poetică a Constanței Buzea