Eveniment

Lansare de carte cu ocazia zilei Universității Suceava

Un volum cu poezii scrise de Mihai Eminescu va fi lansat de ziua Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Anunțul a fost făcut de deputatul PDL de Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu, care a precizat că în cursul zilei de joi, 7 martie a.c., la biblioteca universității va avea loc lansarea volumului „Frumoasă-i – Versuri alese”. Ardeleanu a spus că lansarea are loc în cadrul evenimentului „De ziua Universității – în dialog cu studenții”, dedicat aniversării a 50 de ani de la înființarea Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Deputatul PDL a precizat că editarea acestui volum face parte dintr-un program cultural mai amplu, iar 400 de volume vor fi donate studenților care sunt cazați în căminele universității sucevene. „Aceste cărți vor fi donate studenților pentru a le reaminti faptul că Mihai Eminescu este unul dintre pilonii de rezistență ai culturii noastre naționale”, a declarat Sanda-Maria Ardeleanu.

Recomandări

Divanul Artelor – lansare de carte și dezbatere culturală, la Casa Cărții, în cadrul Festivalului Zilele Teatrului Matei Vișniec Suceava

Expoziție de grafică și lansare de carte, marți, la Prestige Plaza, pentru a marca 60 de ani de medicină modernă la Suceava