Incendiu

La un pas de moarte, după ce a adormit cu țigara aprinsă

Un bărbat din orașul Vicovu de Sus a fost la un pas de moarte, fiind găsit de pompieri în locuința sa intoxicat cu monoxid de carbon, după un incendiu izbucnit din cauză că a adormit cu țigara aprinsă. Focul a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, după miezul nopții. Victima, Constantin S., în vârstă de 43 de ani, locuia într-un bloc din localitate.
Alertați, pompierii de la Garda de Intervenție din oraș au ajuns imediat la fața locului, unde au găsit dormitorul apartamentului cuprins de flăcări. Proprietarul a fost scos de urgență din interior și, după acordarea primului ajutor, a fost transportat la spitalul din Rădăuți. Duminică după amiază, acesta era încă internat în secție „Reanimare” a spitalului, însă medicii sperau ca starea lui să se îmbunătățească și să poate fi transferat la „Interne”.
Focul a mistuit majoritatea bunurilor din dormitor și a degradat pereții, pagubele fiind estimate la 5.000 de lei.
Din primele cercetări ale pompierilor rezultă că incendiul a izbucnit din cauza neglijenței fumătorului, care a adormit cu țigara aprinsă.

Recomandări

O casă a luat foc în ziua în care proprietarii au plecat spre Italia, iar în locuință se aflau copiii acestora

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Peste trei hectare de pășune alpină au ars după ce proprietarul a scăpat de sub control focul aprins pentru igienizare

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa