Agresiune

La spital, după ce vecinul l-a lovit cu toporul

Un bărbat din municipiul Suceava a ajuns la Spitalul Județean cu leziuni grave după ce a fost lovit cu toporul de un vecin. Agresiunea s-a produs sâmbătă, în jurul orei 15.30, victima, Gabriel T., în vârstă de 32 de ani, fiind cea care a sesizat poliția.
Din primele cercetări ale oamenilor legii de la Poliția municipiului Suceava rezultă că bărbatul a fost lovit în timp ce se afla în curtea casei sale, agresor fiind Dorel B., în vârstă de 52 de ani, vecin cu victima. Cei doi, precizează poliția, se află de mai multă vreme într-o stare conflictuală, de la care, sâmbătă, s-a ajuns la agresiune.
Bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost diagnosticat cu mai multe plăgi tăiate în zona umărului și a brațului stâng, de asemenea având și o fractură în zona inferioară a mâinii.
„Procurorul de serviciu a opinat pentru cercetarea autorului în stare de libertate, urmând a se dispune procedural”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Încadrarea faptei urmează a fi făcută după ce victima își va scoate certificat medico-legal.

Recomandări

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Un individ care a înșelat o familie cu 4.000 de lire sterline, săltat de polițiști în timp ce se îmbarca în avionul de Londra