Precoce

La 18 ani, deja cu permisul suspendat, s-a angajat într-o goană cu poliția după el și a ajuns în arest

Tânărul a fost reținut în arest pentru 24 de ore
Tânărul a fost reținut în arest pentru 24 de ore

Un echipaj rutier care acționa duminică prin municipiul Rădăuți a efectuat semnal de oprire, în jurul orei 15.00, pe strada Calea Bucovinei, unui autoturism Audi care se deplasa în mod sinuos, însă cel de la volan nu a oprit, gonind pe mai multe străzi.
Autospeciala de poliție a urmărit autoturismul Audi până în parcarea unui bloc, de unde cel de la volan a luat-o la fugă pe jos, prin parcarea special amenajată a străzii Mihai Viteazul din municipiul Rădăuți.
Polițiștii au reușit să-l prindă și să-l încătușeze pe tânăr.
Acesta le-a spus că a fugit de poliție deoarece are permisul de conducere suspendat. Declarația s-a confirmat, tânărul în vârstă de 18 ani, din satul Iacobești, comuna Grănicești, figurând în bazele de date ale Poliției Rutiere cu permisul de conducere suspendat pentru 3 luni de zile.
Se remarcă așadar câte a ”reușit” acest tânăr posesor de permis de conducere care are doar 18 ani. Avea deja permisul suspendat, iar acum s-a ales și cu dosar penal pentru conducere fără permis, în urma acestei urmăriri în care a pus oameni în pericol.
Tânărul a fost testat și cu aparatele etilotest și drogtest, rezultatele fiind negative.
Duminică seară, pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul poliției județene.

Recomandări

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte