Kovesi susține că trebuie monitorizată recrutarea magistraților



Procurorul general Codruța Kovesi a declarat, ieri, că discuția de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cu președintele Traian Băsescu pe tema Raportului Comisiei Europene a fost constructivă, apreciind că raportul de țară face o radiografie a sistemului judiciar.
În ce privește Ministerul Public, Kovesi a spus că s-a făcut o analiză a obiectivelor pe care trebuie să le urmărească, în așa fel încât anul viitor să fie ridicată monitorizarea.
„Sunt câteva probleme specifice ale Ministerului Public, și anume rezolvarea crizei de personal, care, din păcate, nu poate fi rezolvată prin pârghiile pe care le are în acest moment procurorul general. Această problemă a crizei de personal trebuie să se realizeze cu concursul CSM și cu sprijinul ministrului Justiției”, a afirmat Kovesi.
Șeful Ministerului Public a spus că o altă problemă ridicată a fost cea a transparenței și eficienței sistemului judiciar.
„Atâta vreme cât există dubii serioase cu privire la modul de recrutare, de promovare a magistraților în sistemul judiciar, cu siguranță nu se poate avea în vedere în actul de justiție și cred că aici este un punct în care trebuie să intervină toate instituțiile implicate”, a adăugat Kovesi.
O altă chestiune ridicată în cadrul ședinței de la CSM, la care a participat și președintele Traian Băsescu, a fost cea a specializării magistraților, Kovesi arătând că la nivel Ministerului Public s-a constituit un grup de lucru pentru elaborarea unui ghid de bune practici în domeniul combaterii corupției și specializarea persoanelor anume desemnate pe acest sector de activitate.
Kovesi a mai spus că următoarea evaluare a Comisiei Europene pe domeniul Justiției va fi publicată în luna decembrie și că experții vor veni la București pentru discuții în octombrie – noiembrie, urmând ca un nou raport să fie prezentat în iunie 2009.
„Obiectivul nostru, atât al Ministerului Public, cât și al celorlalte instituții implicate, este ca această monitorizare să fie ridicată”, a declarat Kovesi.
Ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), la care a participat și președintele Traian Băsescu și în care au fost discutate concluziile Raportului CE, s-a desfășurat cu ușile închise, la propunerea șefului statului. Președintele Băsescu a propus ca ședința să se desfășoare fără presă și „fără transmiterea în afară a discuțiilor”.