Juncker:Țările UE nu trebuie să schimbe taxele pe carburanți pentru a face față creșterii prețurilor



Statele membre ale Uniuniii Europene (UE) ar trebui să respecte acordul semnat în 2005, în Anglia, și să nu apeleze la modificarea sistemului de taxare pentru a face față creșterii prețurilor la carburanți, a declarat vineri președintele grupului miniștrilor de finanțe europeni, Jean-Claude Juncker.
El a spus că miniștri de finanțe ai UE trebuie să se ghideze după acordul semnat în 2005, la Manchester, și să nu ia măsuri în ceea ce privește taxarea, pentru a încetini majorarea tarifelor la combustibili, pentru că, astfel, ar sprijini artificial cererea în creștere de pe piețele energetice și ar da un semnal nepotrivit producătorilor de țiței.
„Am căzut de acord asupra acestui principiu, că avansul prețurilor la combustibili nu trebuie să împingă guvernele către reducerea sau eliminarea taxelor pe acest segment de piață”, a afirmat oficialul, într-o discuție cu presa.
Cu toate acestea, de la semnarea acordului invocat, în 2005, cotațiile petrolului au crescut de aproape două ori, trecând de pragul de 130 de dolari pe baril, iar președintele fracez, Nicolas Sarkozy, presat de protestele camionagiilor și pescarilor, și-a exprimat în această săptămână opinia că guvernele UE ar trebui să ia în considerare reducerea sau eliminarea taxelor pe vânzări de carburanți.
Oficialul francez a mai propus înființarea unui fond special, finanțat din veniturile provenite din încasarea taxei pe valoare adăugată, care să ajute sectoarele economiei cele mai afectate de creșterea prețurilor petrolului.
Juncker a spus că acordul de la Manchester a fost semnat într-o perioadă în care cotațiile țițeiului erau la jumătate față de nivelul din acest moment, și că, în consecință, o reacție politică la volatilitatea prețurilor nu ar fi neobișnuită.
„Toate soluțiile posibile trebuie să respecte termenii înțelegerii Eurogroup de la Manchester, care elimină orice legătură cu politica fiscală. Discuțiile pe această problemă sunt greu de început, dar faptul că Sarkozy a demarat o dezbatere merită luat în considerare”, a afirmat el.