Jumătate dintre șomeri au peste 40 de ani



Aproximativ 48 la sută dintre șomerii înregistrați în primul trimestru din 2008 au peste 40 de ani, potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), care spune că a depus eforturi pentru ajutarea persoanelor care au nevoie de sprijin din cauza barierelor legate de vârstă.
Structura șomajului înclină balanța spre cei din categoria de vârstă adultă, cei peste 40 de ani (media în primul trimestru fiind de aproximativ 48 la sută din totalul șomerilor). Media șomerilor cu vârste sub 25 de ani, înregistrată în perioada ianuarie – martie 2008, a fost de circa 15 la sută, potrivit unui comunicat al ANOFM.
„Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a depus eforturi pentru integrarea sau reintegrarea acelor persoane care au mai multă nevoie de sprijin, din cauza barierelor legate de vârstă, respectiv, persoanelor peste 45 de ani, dar și tinerilor lipsiți de experiență profesională”, se arată în comunicat.
Astfel, în primul trimestru al anului 2008, în evidențele ANOFM s-au înregistrat 262.000 de persoane, care s-au adăugat la cele 367.838 aflate deja în baza de date la finele anului trecut.
Din totalul persoanelor intrate în evidențe, 16,4 la sută au fost tineri (cu vârste sub 25 de ani), iar 31,1 de procente, persoane cu vârste peste 45 de ani.
Toate cele 262.000 de persoane care s-au adresat Serviciului Public de Ocupare în primele trei luni ale anului 2008 au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în baza de date ca fiind în căutarea unui loc de muncă, anunță ANOFM.
În aceeași perioadă, 239.628 de persoane au participat la măsurile active de stimulare a ocupării, dintre acestea 130.911 fiind ocupate (gradul de ocupare a persoanelor din evidența ANOFM aflate în căutarea de loc de muncă a înregistrat valoarea de 55 de procente).
Numărul tinerilor activați în măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă, în primele trei luni ale anului curent, a fost de 42.118 (39 la sută din numărul tinerilor înregistrați în evidențe), iar a persoanelor peste 45 de ani, de 71.310 (34 de procente din numărul persoanelor peste 45 de ani înregistrate în evidențe).
„Activarea în scopul ocupării pe piața muncii se face în mod personalizat în funcție de caracteristicile socio-profesionale ale fiecărei persoane, pe de o parte, dar și de opțiunile acestora, pe de altă parte, ocuparea fiind, de multe ori, rezultatul aplicării unui complex de măsuri active. Astfel, o persoană se încadrează în muncă la finalul unui traseu care presupune informare privind piața muncii și locurile de muncă vacante, instruirea în tehnici de căutare a unui loc de muncă, cuprinderea într-un curs de formare profesională sau într-un curs antreprenorial, după caz”, a declarat Ionel Muscalu, președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.