Probleme vechi

Jumătate din școlile sucevene nu au autorizație sanitară de funcționare

Jumătate din școli funcționează fără aviz de la DSP
Jumătate din școli funcționează fără aviz de la DSP

Elevii se vor reîntoarce în bănci în mai puțin de două săptămâni, debutul noului an școlar fiind stabilit pentru data de 5 septembrie.
În acest sens, Inspectoratul Școlar Județean Suceava a realizat o sinteză privind stadiul pregătirilor celor 725 de unități de învățământ din județ (213 unități de învățământ cu personalitate juridică și 512 structuri arondate).
Lipsa autorizațiilor sanitare de funcționare rămâne unul dintre punctele slabe ale învățământului sucevean.
Potrivit datelor prezentate de conducerea IȘJ Suceava, 363 de unități școlare nu au autorizație sanitară de funcționare, 327 sunt autorizate de Direcția de Sănătate Publică, iar alte 35 sunt în curs de autorizare.
Majoritatea școlilor fără autorizație sanitară din județ sunt în mediul rural și fie nu au apă potabilă, apă curentă, grupuri sanitare în interior, fie proiectele de modernizare prin PNDL nu s-au încheiat încă.
În 19 unități din județ lipsesc apa curentă și grupurile sanitare.
Situația avizelor de la Pompieri
Cât privește asigurarea unor condiții optime de începere a activității în anul școlar 2022-2023, 664 de școli au igienizat spațiile în care vor învăța copiii, iar alte 81 nu sunt încă igienizate.
De asemenea, de dezinfecție și dezinsecție (săli de clasă, laboratoare, cantine, săli de sport, internate) s-au ocupat 519 din cele 750 de școli, la alte 20 acțiunile fiind în curs de realizare.
Referitor la avizarea și autorizarea unităților de învățământ privind securitatea la incendiu, aceste documente nu se eliberează pentru fiecare instituție, ci pentru fiecare construcție administrată de către aceasta.
Astfel, 301 corpuri de clădire dețin autorizație de la Pompieri, 317 corpuri nu au obținut acest document, iar alte 107 (cu una sau mai multe clădiri) nu necesită acest aviz întrucât sunt construite înainte de 1998, când s-a impus obligativitatea acestei autorizații.

Recomandări

Primarul din Fântânele, Marian Sabie, a anunțat semnarea contractului pentru amplele lucrări de reabilitare a școlii din Bănești

Înscrieri la Școala Postliceală Sanitară de stat. Optometrist, tehnician maseur și ergoterapeut, FĂRĂ TAXĂ, în oferta instituției

Concurs Județean „Lumea mea – Lumea copilăriei”, ediția a X-a, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Gura Humorului

Maramureșul, lecție de viață pentru elevi. Tot mai multe școli aleg taberele educative organizate la Izișoara Resort