La concurs

Judecătorul Cezar Hîncu și-a depus candidatura pentru un post la Înalta Curte de Casație și Justiție

Președintele Curții de Apel Suceava, judecătorul Cezar Hîncu
Președintele Curții de Apel Suceava, judecătorul Cezar Hîncu

Președintele Curții de Apel Suceava, judecătorul Cezar Hîncu, s-a înscris la concursul pentru un post de magistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedurile se întind pentru o perioadă de aproape patru luni și constau în mai multe probe. Prima fază ar fi validarea candidaturilor, operațiune care se va finaliza joi, 7 februarie. O a doua etapă este depunerea unui număr de 20 de lucrări, inclusiv hotărâri judecătorești, care vor fi evaluate de o comisie de specialitate formată din judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție și din profesori universitari. Va urma proba interviului susținut în fața magistraților de la Consiliul Superior al Magistraturii. În fine, ultima probă constă în proba scrisă, candidații urmând a fi testați din materia pentru care au optat, dar și din practica CEDO și a Curții de Justiție a Uniunii Europene de la Luxemburg. Rezultatele finale vor fi cunoscute abia pe 31 mai .
Cezar Hîncu va candida alături de alți 57 de judecători din țară pentru cele 26 de posturi vacante la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dacă va fi admis, actualul președinte al Curții de Apel Suceava va fi al doilea magistrat din Suceava care activează la instanța supremă. Primul judecător care a profesat la Înalta Curte de Casație de Justiție (Curtea Supremă de Justiție, cum se numea la acea vreme) a fost Pavel Perju, și el fost președinte al Curții de Apel Suceava.
Mai trebuie spus că mandatul de președinte al lui Cezar Hîncu în fruntea Curții de Apel Suceava expiră pe 15 iulie. Acesta este al doilea mandat, maximul prevăzut de regulamentele de funcționare ale instanțelor de judecată.

Recomandări

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Al doilea dosar în care s-a lăsat cu condamnări în „Fabrica de permise de la Suceava”, strămutat la Cluj-Napoca

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar