Fotbal

Joi intră în pâine și Selecționata Under 16

Federația Română de Fotbal a făcut repartiția Selecționatelor județene Under 16 calificate în faza a doua a competiției naționale. Reprezentativa Sucevei a picat într-o grupă foarte dificilă, a II-a, urmând să se confrunte cu echipe bine cotate, precum Brașov, Bistrița sau Iași. „Conform calculelor hârtiei, plecăm la drum cu șansa a patra. Am făcut însă o pregătire de iarnă foarte bună, am beneficiat și de un cantonament montan, așa că suntem deciși să luptăm cu îndârjire pentru șansa noastră”, a declarat antrenorul Bogdan Grosu. În primul meci din grupă, selecționata Sucevei, care este alcătuită predominant din jucători legitimați la cluburile LPS Suceava și Sporting Suceava, va întâlni în deplasare reprezentativa Brașovului. Partida se va juca joi, cu începere de la ora 14.00, juniorii suceveni urmând să facă deplasarea la Brașov cu o zi mai înainte.
Regulamentul competiției prevede că primele clasate din cele 6 grupe se vor califica automat la turneul semifinal, acolo unde vor ajunge și două dintre echipele cu cel mai bun punctaj poziționate pe locul doi în grupe.
Iată cum se prezintă programul complet al meciurilor din Grupa a II-a:
Etapa I – 10.03.2011: Brașov – Suceava; Bistrița Năsăud – Iași
Etapa a II-a – 17.03.2011: Brașov – Bistrița Năsăud; Suceava – Iași
Etapa a III-a – 24.03.2011: Iași – Brașov; Bistrița Năsăud – Suceava
Etapa a IV-a – 31.03 2011: Iași – Bistrița Năsăud; Suceava – Brașov
Etapa a V-a – 03.04.2011: Iași – Suceava; Bistrița Năsăud – Brașov
Etapa a VI-a – 14.04.2011: Brașov – Iași; Suceava – Bistrița Năsăud

Recomandări

„Un Stradivarius în școli” ajunge la Liceul „Ion Luca” Vatra Dornei. Răzvan Stoica (vioara Stradivarius ex Ernst 1729) și Andreea Stoica (pian) se vor întâlni cu elevii

Auchan România susține cu mândrie Gala „Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră” de la Deva, un omagiu adus performanței și excelenței în sportul românesc

Elevi hipoacuzici din toată țara au participat, la Bivolărie, la Concursul „Comunicăm prin gest, culoare și mișcare”