Concert

Jassy Jazz Orchestra și Emil Bîzgă, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava

Emil Bîzgă
Emil Bîzgă

Jassy Jazz Orchestra și Emil Bîzgă vor concerta joi, 17 noiembrie, de la ora 20:00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava. Compusă din 15 muzicieni din orașul Iași, Jassy Jazz Orchestra a fost înființată în 2016, sub conducerea cunoscutului trompetist român Emil Bîzgă, unul dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii de jazz. Ideea înființării Jassy Jazz Orchestra a venit tot din partea lui Emil Bîzgă, care s-a născut în anul 1971, la Iași, într-o familie de muzicieni și a studiat trompeta clasică la Conservatorul de București, studiind și în Suedia, Milano – Italia sau Hanovra – Germania, dar și în SUA.
De-a lungul carierei sale, artistul Emil Bîzgă a urcat pe aceeași scenă cu nume mari precum Ray Charles, Jimmy Cobb sau Vladimir Cosma, susținând concerte în marile metropole ale lumii, cum ar fi Paris, Bruxelles, Tel Aviv, Moscova, Sankt Petersburg sau New York. Trompetistul Emil Bîzgă și-a propus să investească întreaga sa experiență pentru a construi în Iași și în țară „o cultură a acestui tip de muzică”.
Biletele costă 60 de lei și 40 de lei pentru elevi, studenți și pensionari și pot fi cumpărate de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, intrare B, etajul 1, tel. 0230 523 718. Afișele cu „Jassy Jazz Orchestra – Emil Bîzgă – Music Director” sunt deja „la vedere”, așa că iubitorilor de jazz nu le rămâne decât să își achiziționeze bilete pentru evenimentul cultural de excepție. Venirea artiștilor la Suceava depinde de numărul de bilete vândute.

Recomandări

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

„LUCRĂRI DE RESTAURARE ȘI CONSOLIDARE A ANSAMBLULUI BISERICII MONUMENT ISTORIC „SFÂNTUL NICOLAE”, PAROHIA COLACU, JUDEȚUL SUCEAVA”

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava

„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu”, ediția a V-a

„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu, ediția a V-a

Concertul de Gală al Festivalului Internațional „Ciprian Porumbescu”, pe esplanada Palatului Administrativ Suceava