Jandarmii îl omagiază pe Mihai Eminescu și recită poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”

Jandarmii îl omagiază pe Mihai Eminescu și postează pe pagina de Facebook o înregistrare în care recită poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, anul nașterii poetului, 1850, fiind și cel în care a luat ființă Jandarmeria Română, informează Mediafax. În înregistrare, mai mulți jandarmi din Afganistan, de la Unitatea Specială de Gardă și de la Jandarmeria Capitalei recită, pe rând, câte două versuri din poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.Jandarmeria Română precizează că 1850, anul nașterii lui Mihai Eminescu, este același în care a luat ființă și Jandarmeria Română, odată cu semnarea de către domitorul Grigore Alexandru Ghica a actului de naștere al Armei.

Recomandări

La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, Ziua Bucovinei a fost marcată printr-o amplă activitate

La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, din Fălticeni Ziua Bucovinei a fost marcată printr-o amplă activitate
La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, din Fălticeni Ziua Bucovinei a fost marcată printr-o amplă activitate

„Eminescu, românul absolut”, conferință și momente artistice, la Biblioteca Municipală Câmpulung Moldovenesc