Decizie judecători

Își va primi prima pensie în arestul poliției

Fostul ofițer din cadrul poliției de frontieră prins de grănicerii ucraineni în timp ce încerca să treacă din Ucraina în România, peste frontiera verde din zona Ulma, nu mai puțin de 22 de baxuri cu țigări de proveniență ucraineană, își va primi prima pensie în arestul poliției. Ieri după-amiază, judecătorii au admis propunerea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Suceava de arestare preventivă pe 29 de zile a lui Constantin Hulubaș, din municipiul Suceava, fost comisar șef în poliția de frontieră, ieșit la pensie la începutul acestei luni.
În arest au ajuns și ceilalți doi bărbați care au fost prinși cărând baxurile cu țigări alături de comisarul șef în rezervă Hulubaș, Ion Timiș, din Ulma, și Ion Burlacu, din Vatra Dornei.
Cei trei au fost încarcerați pentru tentativă de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Recomandări

Arestul modernizat al Poliției Suceava are sală cu geam opac între victime și autori și cameră pentru întâlniri private

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

Săptămână neagră pentru contrabandiști, cu două acțiuni de amploare ale polițiștilor și cinci arestări