Creșterea economică se poate situa în 2008 la 8-9%, iar inflația de la sfârșitul anului la 6-7%, a declarat, ieri, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
„Avem șanse ca la sfârșitul anului să avem o creștere economică între 8% și 9% și o inflație între 6% și 7%”, a afirmat Isărescu în cadrul unei conferințe de presă.
Anul trecut, creșterea economică a fost de 6%, iar în primul trimestru al acestui an s-a situat la 8,2%.
Întrebat despre posibilitatea modificării țintei de inflație, ca urmare a creșterilor de prețuri peste intervalul menționat, în acest an, guvernatorul a arătat că acest lucru nu ar ajuta.
„Menținerea țintei arată că suntem angajați ferm. Nu este un joc de a ghici cât va fi rata inflației la sfârșitul anului. Este vorba de un angajament, de a merge în jos cu rata inflației”, a mai spus oficialul băncii centrale.