Spectacole

IRIS va concerta la „Zilele orașului Fălticeni”

Concertul va fi organizat de deputatul Romică Andreica
Pentru al doilea an consecutiv, deputatul liberal Romică Andreica, se va ocupa personal cu organizarea manifestărilor din cadrul uneia din „Zilele orașului Fălticeni”. Andreica a precizat că anul acesta zilele orașului vor fi organizate în perioada 16-22 iulie a.c., printre manifestările programate fiind și „Festivalul Șezătoarea”, „Șezătoarea copiilor”, dar și un spectacol în care vor concerta șase dintre cele mai cunoscute formații din România. Deputatul liberal a precizat că acest concert va avea loc în ziua de vineri, 22 iulie a.c., formațiile și interpreții invitați fiind Iris, Hora, Ana Lesko, K1, Heaven și Akcent. „În acest fel se respectă tradiția de anul trecut, când s-a mai organizat un astfel de spectacol. Mai mult, anul acesta, este pentru prima dată când toate evenimentele din cadrul Zilelor Fălticenilor au loc pe o scenă profesionistă”, a precizat Romică Andreica. Organizatorii manifestărilor prilejuite de sărbătorirea „Zilelor orașului Fălticeni” sunt Primăria, Consiliul Local Fălticeni, precum și deputatul liberal Andreica.

Recomandări

Două săptămâni de sărbătoare la Fălticeni. Concerte, tradiții, competiții sportive și evenimente pentru întreaga familie, la Zilele Municipiului

„Amintirile”, „Prietenia” și „Emoții” au răsunat din glasurile a mii de oameni, la concertul 3 Sud Est, la Zilele Municipiului Rădăuți

Trei zile de tenis spectaculos, cu 27 de sportivi din mai multe orașe ale țării, la Bucovina Tennis Club Rădăuți

Peste 200 de sportivi se reunesc pe 11 iulie pentru Cupa „Zilele Municipiului Fălticeni” la tenis de masă

Rădăuțiul se pregătește de sărbătoare. Zilele Municipiului și Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul” aduc o săptămână de tradiții, spectacole și invitați din nouă țări