Șeful secției Obstetrică-Ginecologie din Spitalul de Urgență Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, dr. Cristian Irimie, și-a declarat, miercuri, surprinderea față de modul în care Ministerul Sănătății abordează conducerea celei mai mari unități spitalicești din județ. În opinia doctorului Irimie, „la această oră se joacă alba-neagra cu conducerea spitalului”, cu referire la concursul cu un singur candidat pentru ocuparea funcției de manager general la spital. Irimie a declarat, într-o conferință de presă, că nu are nimic împotriva „oricărui individ care vrea să fie director de spital”, dar condamnă „legea imbecilă a reformei în sănătate”, promovată de ministrul Eugen Nicolăescu, lege care interzice medicilor-manageri să profeseze, chiar și în afara orelor de program de la spital. Dr. Irimie, care este și candidat din partea PDL la un mandat de deputat în colegiul Rădăuți, apreciază că autoritățile locale sau județene, care administrează patrimonial un spital, ar trebui să fie cele care să stabilească și cine sunt cei mai potriviți manageri. „În programul de guvernare pe care noi l-am propus este prevăzută și transferarea la autoritățile locale a oraganizării concursului pentru managerii de spitale. Asta înseamnă descentralizare”, a declarat Irimie.„Acei liberali care vorbesc despre sistemul de sănătate să-l întrebe pe domnul Nicolăescu ce a făcut pentru sănătatea din Suceava”, a spus mai spus el.
Critici
Irimie: „La această oră se joacă alba-neagra cu conducerea Spitalului de Urgență”






