Ion Marin: Avem șanse de salvare și dacă pierdem cu Unirea



Antrenorul Ion Marin a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă că Farul Constanța păstrează șanse mari de salvare de la retrogradare chiar dacă va pierde partida cu Unirea Urziceni din cadrul etapei a XVI-a, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Este cu siguranță un meci greu la Urziceni, dar sperăm într-un rezultat bun și chiar dacă noi ne dorim cele trei puncte, am fi mulțumiți și cu unul singur. Avem șanse mari de salvare de la retrogradare chiar dacă vom pierde la Urziceni. Avem trei deplasări, la Urziceni, Mioveni și Arad și cred că programul nostru este în continuare unul viabil în privința evitării retrogradării. Important este să credem în continuare, să nu ne dezbinăm. Repet, sunt șanse reale de salvare. Vrem să mulțumim încă o dată suporterilor pentru că ei cred în continuare în noi. Farul merită să aibă echipă în Liga 1. Urziceniul formează o echipă muncitoare, care știe să joace la rezultat dar și noi am arătat că știm să jucăm la rezultat în multe partide”, a spus Ion Marin.
În ce privește faptul că jucătorii altor echipe aflate în lupta pentru menținerea în Liga I evoluează pe prime foarte mari, Ion Marin a afirmat că în viața unui fotbalist sunt momente când banii nu mai reprezintă o prioritate: „Sunt momente în care orice sumă ar fi în joc, nu mai contează. Contează mai mult cariera, imaginea, etalarea valorii, sunt momente în care orice sumă nu poate fi mai importantă decât aceste lucruri”.
Căpitanul echipei, Cristi Șchiopu, a declarat că prioritar în acest moment este salvarea echipei: „Nu ne interesează pe ce prime joacă alții. Pe noi ne interesează să adunăm cât mai multe puncte, să facem un joc bun la Urzticeni și să venim cu punct sau puncte”.
Mijlocașul Marius Nae consideră că și un egal ar fi bun la Urziceni: „Nu mai avem nimic de pierdut, mergem să câștigăm, mergem la victorie dar și un punct ar fi binevenit. Pentru moral este important să marcăm chiar dacă partida se va termina egal”.
„Vedem toate meciurile care au mai rămas pe o finală și sperăm să câștigăm cât mai multe dintre ele”, a spus și fundașul Ion Barbu.
Referitor la arbitrajul de la Urziceni, Ion Marin speră ca acesta să fie unul corect. „Sper să nu se mai repete situația de până acum pentru că în caz contrar înseamnă că cineva, undeva, a condamnat această echipă. Noi am urmărit încă o dată și caseta jocului cu Pandurii pentru a vedea greșelile lui Ionică Serea. Încă nu ne-am putut da seama dacă a fost sau nu ofsaid la golul anulat lui Chico în primele minute. La fel de confuză este și faza în urma căreia s-a acordat penalti. În plus, Chibulcutean trebuia să primească al doilea galben și implicit roșu pentru faulturi repetate din spate”, a declarat tehnicianul Farului.