Preșdintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea Art. 96 din Legea educației naționale nr. 1/2011, care prevede că reprezentantul elevilor va avea drept de vot în ședințele Consiliului de Administrație din licee și din unitățile postliceale, informează Mediafax.Legea a fost adoptată de Senat, pe 15 aprilie, și modifică Legea educației naționale nr. 1/2011, astfel încât reprezentantul elevilor să aibă drept de vot în ședintele Consiliului de Administrație din licee și din unitățile postliceale.Potrivit propunerii, reprezentantul elevilor în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ din ciclul liceal și postliceal trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu, respectiv să aibă 18 ani. În acest sens, elevii își vor desemna democratic reprezentantul, în acest for de decizie. În cazul unităților de învățământ care nu au ciclu liceal, este firesc ca reprezentantul elevilor să aibă statut de observator, se precizează în expunderea de motive la propunerea legislativă.





