Iohannis a discutat cu președintele austriac despre Strategia UE privind Regiunea Dunării



Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit duminică, la Salzburg, cu omologul său austriac, Heinz Fischer, cei doi șefi de stat discutând despre evoluția relațiilor bilaterale și teme de actualitate ale agendei europene și internaționale,potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, scrie Mediafax.În ceea ce privește problematica europeană, cei doi președinți au evidențiat interesul de intensificare a cooperării pe teme de interes regional, în perspectiva deținerii succesive de către Austria și România a președinției Consiliului UE, în 2019.Un alt aspect al discuțiilor a vizat dinamizarea colaborării în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării și în regiunea Balcanilor de Vest, cei doi exprimându-și „satisfacția” pentru nivelul „foarte bun” al dialogului între România și Austria, precum și dorința de consolidare a relației bilaterale.



Recomandări

Actualul și fostul președinte al regiunii germane Schwaben se vor întâlni la Suceava cu Gheorghe Șoldan, pentru a întări parteneriatul în domeniul economic

Actualul și fostul președinte al regiunii germane Schwaben se vor întâlni la Suceava cu Gheorghe Șoldan, pentru a întări parteneriatul în domeniul economic

Eveniment de deschidere a expoziției fotografice „Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic”

Zona centrală a municipiului Suceava va găzdui miercuri evenimentul de deschidere a expoziției fotografice „Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic”
Zona centrală a municipiului Suceava va găzdui miercuri evenimentul de deschidere a expoziției fotografice „Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic”