Ioana Maria Vlas și alte nouă persoane, obligate la plata a 750.000 de lei în dosarul FNI



Instanța supremă a decis, joi, ca Ioana Maria Vlas, Gavril Bătrân, Ștefan Boboc, Marian Petrescu și alte șase persoane condamnate în dosarul FNI să plătească 750.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit minutei deciziei de joi a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul FNI, Ioana Maria Vlas, în solidar cu SOV Invest, trebuie să plătească statului 75.000 de lei, din care 500 de lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu.
Tot în solidar cu SOV Invest mai au de plătit câte 75.000 de lei către stat și Marian Petrescu (fost președinte al societății de administrare a FNI), Mihaela Sima (fost director economic al SOV Invest) și Gavril Bătrân (membru al Consiliului de Administrație al SOV Invest).
Instanța supremă i-a obligat pe Ștefan Boboc (fost președinte al CNVM) și Cezara Bebis la plata a câte 75.000 de lei, în solidar cu CNVM.
De asemenea, Marius Andrei, Mircea Costescu, Mircea Muscel și Gheorghe Negura sunt obligați la plata a câte 75.000 de lei către stat.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, Societatea Gelsor și CEC Bank trebuie să plătească statului câte 50.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Ioana Maria Vlas rămâne cu pedeapsa de zece ani de închisoare în dosarul prăbușirii Fondului Național de Investiții (FNI), după ce magistrații instanței supreme au decis, joi, să mențină decizia Curții de Apel București de condamnare a acesteia.
Sentința în acest dosar este definitivă, astfel că Ioana Maria Vlas va fi reîncarcerată pentru executarea diferenței de pedeapsă rămasă după scăderea perioadei petrecute în arest.
Instanța a menținut în parte decizia Curții de Apel București în cazul FNI în care sunt mai mulți inculpați alături de Vlas.
Instanța supremă a stabilit că AVAS nu este parte responsabilă civilmente în proces, astfel că nu instituția este obligată să îi despăgubească pe investitorii FNI.
Înalta Curte de Casație și Justiție va trimite la Tribunalul București, instanța de executare în acest caz, o copie a minutei deciziei de joi. După primirea minutei, Tribunalul București va sesiza Biroul Urmăriri pentru punerea în executare a condamnării pe care a primit-o Vlas.
Totodată, instanța supremă i-a condamnat pe Gavril Bătrân, Mircea Costescu, Mircea Ianculescu și Ioan Diță la câte trei ani și șase luni de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de cinci ani și șase luni fiecare. Toți aceștia au fost condamnați pentru complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
Marius Andrei a fost condamnat la trei ani și opt luni de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de cinci ani și opt luni.
Ceilalți inculpați din dosarul prăbușirii FNI rămân cu pedepsele dispuse prin decizia din 18 iunie 2008 a Curții de Apel București.