Pachetul de măsuri discutat cu FMI va include protejarea intereselor economice ale populației, asigurarea resurselor suficiente pentru realizarea investițiilor prevăzute în bugetul de stat, absorbția fondurilor europene și realizarea unei proiecții bugetare multianuale, au stabilit liderii PDL-PSD. Prim-vicepreședintele PDL Adriean Videanu a declarat, la finalul întâlnirii liderilor coaliției, că ministrul de Finanțe Gheorghe Pogea i-a informat pe reprezentanții PSD și PDL despre discuțiile exploratorii care au loc în aceste zile cu FMI și necesarul de finanțare externă.
Videanu, ministru al Economiei, a declarat, la finalul întâlnirii coaliției de guvernare, că întâlnirea s-a axat pe discuții exploratorii privind discuția informală din aceste zile cu reprezentanții Comisiei Europene, FMI, Băncii Mondiale și Băncii Centrale Europeane.
El a precizat că ministrul de Finanțe Gheorghe Pogea a făcut o informare în cadrul coaliției asupra necesarului de finanțare externă de care are nevoie România în momentul de față, „sume care vor veni de la Comisie, de la bănci și de la FMI”.
„Domnul Pogea ne-a făcut o informare despre discuțiile exploratorii cu reprezentanții FMI”, a spus Videanu, precizând că la nivel guvernamental s-a stabilit o Comisie interministerială de negociere privind pachetul de măsuri care trebuie abordat în aceste discuții.
Videanu a spus că membrii coaliției au stabilit ca, din pachetul de măsuri, să facă parte protejarea intereselor economice ale populației, asigurarea resurselor suficiente pentru realizarea măsurilor prevăzute în bugetul de stat, iar ca prioritate zero absorbția fondurilor europene.
O altă măsură pe care Guvernul o ia în calcul în cadrul discuțiilor exploratorii cu FMI se referă la o proiecție bugetară multianuală necesară pentru a putea avea o perspectivă asupra evoluției economice din următorii ani.
Întrebat la ce sumă se ridică necesarul de finanțare externă, Videanu a spus: „O să aflați la momentul potrivit”.
PSD a reproșat partenerilor de guvernare lipsa de transparență în discuțiile pe tema contractării unui credit extern, precum și absența unui mandat politic pentru aceste discuții. Liderul PSD Mircea Geoană a discutat, marți și miercuri, pe această temă, cu miniștrii social-democrați.
Guvernul nu a semnat niciun fel de acord politic cu FMI, iar decizia privind contractarea sau nu a unui împrumut va fi luată de Guvern după consultări în cadrul unui comitet interministerial din care vor face parte reprezentanți ai ambelor partide aflate la guvernare, a declarat premierul Emil Boc.
O delegație a FMI a venit, miercuri, într-o vizită de două săptămâni la București, pentru a discuta un acord care va fi parte a unui program de finanțare multilaterală, susținut de Uniunea Europeană și Banca Mondială, precum și alte instituții financiare internaționale. La discuții participă și experți ai Comisiei Europene, Băncii Mondiale și Băncii Centrale Europene.
Principalele discuții vizează execuția bugetară pentru anul 2009 și dimensionarea corectă a veniturilor și cheltuielilor programate.