Rezultatele programului „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” reflectă un interes sporit al elevilor și cadrelor didactice pentru educația financiară. Numărul de participanți, dublu față de anul anterior, se situează la un nivel similar cu cel înregistrat în programul Global Money Week din martie 2016. Astfel, cele două săptămâni dedicate educației financiare de către BNR au atras peste 20.000 de elevi și cadre didactice din învățământul preuniversitar. Activitățile vor continua pe tot parcursul anului 2016, fiind desfășurate cu preponderență de unitățile teritoriale ale BNR, în colaborare cu MEN și universitățile partenere.
În săptămâna „Școala altfel”, sediile sucursalelor și agențiilor teritoriale ale BNR, inclusiv centrele teritoriale de procesare a banilor, au fost deschise grupurilor de elevi din învățământul primar, gimnazial și liceal. Reprezentanți ai BNR au organizat întâlniri și sesiuni interactive, susținute inclusiv prin mijloace educaționale moderne (video), cu subiecte referitoare la noțiuni de bază privind economisirea, creditarea, inflația, elemente despre istoria banilor și a monedei naționale, prezentarea elementelor de siguranță ale însemnelor monetare, dar și la rolul băncii centrale și al băncilor comerciale în economie. Evenimentele au avut loc în toate cele 20 de sucursale și agenții teritoriale (Cluj, Iași, Timiș, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Brăila, Buzău, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Maramureș, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava și București). Toți elevii au primit materiale didactice (flyere, pliante, broșuri) de prezentare a principalelor noțiuni și informații.
Totodată, elevii au vizitat sediul central al BNR, unde au primit informații despre spațiile arhitectonice de patrimoniu și monumentalistică din Palatul Vechi – Galeria guvernatorilor, Sala de Consiliu, Scara de onoare –, precum și despre operele de artă expuse. Peste 1.400 de copii au vizitat expoziția permanentă amenajată în Palatul Vechi al BNR și au participat la reconstituirea celor peste 13 decenii ale Băncii Centrale, dar și la prezentarea unor file importante din istoria banilor pe teritoriul actual al României – de la însemnele premonetare, până la înființarea sistemului monetar autohton și, apoi, la istoria modernă a leului.
Proiectele educaționale inițiate și dezvoltate de BNR începând cu anul 2008, ca parte integrantă a activităților de comunicare cu publicul larg, vizează creșterea nivelului de educație financiară pentru o mai bună înțelegere și evaluare corectă a aspectelor economice și financiare. Până în prezent, peste 100.000 de elevi și cadre didactice au participat direct la sesiunile și activitățile educaționale ale BNR în cadrul proiectelor „Să vorbim despre bani și bănci” și „Zilele porților deschise pentru studenții economiști”.





