Întâlnire a tinerilor ATOS cu prietenii nevăzători din Suceava

Frumoasă și emoționantă a fost întâlnirea și promenada tinerilor cu prietenii noștri nevăzători din cadrul Asociației Nevăzătorilor Suceava. Aceasta a fost o altă activitate de suflet a Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS).
Pornirea a fost de la Biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava, unde le-am vorbit tuturor despre istoricul bisericii voievodale, ctitorită de Domnul Petru Rareș, și al Turnului Clopotniță al lui Alexandru Lăpușneanu.
Doi tineri au luat la braț câte un nevăzător și s-au îndreptat apoi spre Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, trecând pe esplanada și prin parcul din zona centrală, mângâiați de un soare care a ieșit să ne salute în această minunată zi de februarie.
Rând pe rând, cu toții ne-am închinat și am cinstit Moaștele Sfântului Ioan cel Nou, iar la Eclesiarhie, bisericuța veche din curte, le-am vorbit despre viața, minunile și martiriul negustorului Ioan, sfântul ocrotitor al orașului nostru.
Promenada a continuat până la Cetatea de Scaun a Sucevei, unde, cu bunăvoința ostenitorilor de acolo, nevăzătorii au avut parte de o prezentare specială a istoricului Cetății și au putut pipăi și simți obiecte vechi descoperite în urma săpăturilor arheologice: ceramică, cahle, ulcioare pentru vin și untdelemn, teacă cu brâu pentru armă, coif de război cu zale și altele. Mare a fost bucuria nevăzătorilor și s-au înveselit precum copiii!
La finalul promenadei, cu toții am mâncat pizza, am băut suc, am vorbit, am râs. N-a lipsit rugăciunea spusă în cor de toți. Ne-am simțit foarte bine împreună!
Și pentru mine a fost o mare bucurie pentru că de mult timp am avut în gând întâlnirea cu nevăzătorii și, cu rânduiala de la Dumnezeu, s-a întâmplat asta acum.
Cine are ochi de văzut, să vadă!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
(Pr. Justinian-Remus A. Cojocar)

Recomandări

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Șoldan s-a întâlnit cu sportivii care prin Gala Colosseum vor transforma Suceava în una dintre cele mai spectaculoase arene mondiale ale kickboxingului

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Inter Academy Camp a debutat la Câmpulung Moldovenesc, tinerii fotbaliști antrenându-se după metodele uneia dintre cele mai apreciate academii din Europa

Credincioșii au stat la cozi imense pentru a se închina la racla cu Moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava