Sentință judecători

Închisoare cu suspendare pentru un tânăr care a accidentat mortal un om în timpul unei depășiri

Sentință judecători
Sentință judecători

Un tânăr în vârstă de 22 de ani și-a aflat pedeapsa la doi ani de zile după ce a provocat un accident mortal în timp ce efectua o depășire la volanul unei autoutilitare VW Transporter.
Daniel David Tabac a fost condamnat de Judecătoria Suceava la 2 ani de închisoare, pedeapsa fiind suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 2 ani de zile. Tânărul are impuse mai multe restricții și obligația de a efectua 70 de zile de muncă în folosul comunității.
Decizia Judecătoriei Suceava din data de 7 ianuarie nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
În decembrie 2019, pe drumul județean din comuna Hănțești, Daniel Tabac, aflat la volanul unei autoutilitare, s-a angajat în depășirea unei căruțe, pe lângă care se deplasa Constantin Sgîrcea, în vârstă de 57 de ani, din orașul Bucecea, județul Botoșani.
Pe fondul nepăstrării unei distanțe de siguranță, tânărul șofer l-a acroșat pe bărbatul în vârstă de 57 de ani, impactul fiindu-i fatal.
Tânărul șofer nu era băut și avea permis de conducere.
Daniel David Tabac a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, iar până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată se bucură încă de prezumția de nevinovăție.

Recomandări

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Un inginer silvic care a împușcat mortal un om, în timp ce sacrifica un vițel, condamnat pentru trei infracțiuni, dar fără pușcărie cu executare

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar

Aproape 5 ani de închisoare pentru un recidivist care a furat din incinta unui cabinet stomatologic din Suceava