În noapte

Incendiu la două case din Șcheia, de la un scurtcircuit

Un puternic incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, flăcările afectând două case din comuna Șcheia, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul 112, la câteva minute după ora 2.00, la fața locului fiind trimise trei autospeciale de la Detașamentul Suceava și voluntari din cadrul serviciului pentru situații de urgență al Primăriei Șcheia.
La sosirea pompierilor, flăcările cuprinseseră acoperișul uneia dintre case, iar în scurt timp s-au propagat și la un imobil situat în imediata apropiere.
„Au ars acoperișul casei pe o suprafață de 27 metri pătrați, planșeul construcției, pe 22 de metri pătrați, mobilier, materiale textile, tâmplărie din lemn și alte bunuri. Focul a afectat și un metru pătrat din acoperișul casei învecinate”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava.
Pompierii au stabilit drept cauză a incendiului un scurtcircuit produs la un conductor electric improvizat.

Recomandări

4 ani și 6 luni de închisoare pentru incendiatorul celor două hale din Dumbrăveni. El ar trebui să achite și daune de vreo 9 milioane de lei

Incendiu la o cantitate imensă de deșeuri. Pompierii au mult de lucrat la fața locului, în condiții de Cod Roșu de caniculă, pentru a evita o nouă aprindere