Igienizare

Încă patru chioșcuri abandonate din Ițcani, Obcini, Mărășești și de pe strada Universității au fost demolate de Primăria Suceava

Administrația locală a demolat vineri încă patru chioșcuri abandonate, din Parcul Gării din cartierul Ițcani, din cartierul Obcini, din zona Mărăști și de pe strada Universității din municipiul Suceava. Primăria Suceava a anunțat că cele patru chioșcuri erau abandonate de mai bine de 5 ani și au fost îndepărtate de pe domeniul public, „în cadrul unei acțiuni coordonate de autoritățile locale”.
Potrivit comunicatului administrației locale, aceste construcții, „nefolosite și aflate într-o stare avansată de degradare, reprezentau un pericol pentru cetățeni și afectau aspectul urban al orașului”. Prin această intervenție, municipalitatea urmărește îmbunătățirea aspectului orașului, creșterea siguranței în zonele publice și eliberarea spațiilor care pot fi redate comunității.

Încă patru chioșcuri abandonate din Ițcani, Obcini, Mărășești și de pe strada Universității au fost demolate de Primăria Suceava
Încă patru chioșcuri abandonate din Ițcani, Obcini, Mărășești și de pe strada Universității au fost demolate de Primăria Suceava
Încă patru chioșcuri abandonate din Ițcani, Obcini, Mărășești și de pe strada Universității au fost demolate de Primăria Suceava
Încă patru chioșcuri abandonate din Ițcani, Obcini, Mărășești și de pe strada Universității au fost demolate de Primăria Suceava
Încă patru chioșcuri abandonate din Ițcani, Obcini, Mărășești și de pe strada Universității au fost demolate de Primăria Suceava
Încă patru chioșcuri abandonate din Ițcani, Obcini, Mărășești și de pe strada Universității au fost demolate de Primăria Suceava
Încă patru chioșcuri abandonate din Ițcani, Obcini, Mărășești și de pe strada Universității au fost demolate de Primăria Suceava
Încă patru chioșcuri abandonate din Ițcani, Obcini, Mărășești și de pe strada Universității au fost demolate de Primăria Suceava

Recomandări

Primăria Suceava continuă amenajarea spațiilor verzi în zonele unde au fost construite parcări în locul garajelor demolate