Controale

În ultima lună a anului trecut s-au înregistrat cinci accidente de muncă, din care unul soldat cu decesul victimei

În luna decembrie a anului trecut, la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Suceava au fost înregistrate cinci accidente de muncă, din care unul s-a soldat cu decesul victimei. Anunțul a fost făcut de inspectorul-șef al acestei instituții, Romeo Butnariu, care a mai adăugat că, în ultima lună din anul 2012, inspectorii ITM Suceava au efectuat 234 de controale, fiind aplicate 251 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 45.500 de lei.
Romeo Butnariu a precizat că în domeniul relațiilor de muncă au fost realizate 164 de controale, fiind constatate 153 de deficiențe, pentru care s-au dat amenzi de 36.500 de lei. Șeful ITM Suceava a arătat că cea mai mare amendă, de 10.000 de lei, a fost aplicată unei firme la care a fost găsită o persoană care lucra fără să aibă forme legale de angajare. Romeo Butnariu a mai spus că alte 70 de controale au fost realizate pentru verificarea respectării securității și sănătății în muncă. În urma acestor controale au fost aplicate 98 de sancțiuni contravenționale, în sumă totală de 9.000 de lei.
Pe de altă parte, Romeo Butnariu a precizat că la începutul anului 2013, în județul Suceava erau înregistrate 104.044 de contracte individuale de muncă active, din care 97.050 pe durată nedeterminată și 6.994 pe durată determinată. De asemenea, în luna decembrie 2012, la ITM Suceava erau înregistrate 3.989 de persoane angajate ca zilieri.

Recomandări

Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

Mii de oameni din Sri Lanka sau Nepal, dar și din Italia sau Olanda au cerut rezidență anul trecut în județul Suceava