Imprudență la volan

În stare gravă, după ce a intrat cu camionul într-un tir

Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a intrat cu camionul pe care-l conducea într-un tir.
Accidentul, informează poliția, s-a petrecut vineri după-amiază, în jurul orei 15:00, pe DN 17, la ieșirea din Pojorâta.
Florian M., în vârstă de 57 de ani, din municipiul Oradea, se afla la volanul unui camion, în momentul în care, din cauză că nu a adaptat viteza la carosabilul umed, a pierdut controlul direcției de mers, într-o curbă la dreapta, și a intrat pe contrasens, izbindu-se într-un tir, condus regulamentar de un bărbat din municipiul Bacău.
În urma accidentului, șoferul camionului a fost rănit grav, fiind nevoie de intervenția pompierilor de la descarcerare pentru a fi scos din mașină și transportat la spital.

Recomandări

Încă un doctor a ajuns în arest. Procurorii de la DIICOT au cerut arestarea sa într-un dosar privind droguri și regimul substanțelor interzise

Tânăr condamnat pentru trafic de droguri, dar care era încă în libertate, arestat după ce a condus băut și fără permis

Agresori reținuți unul după altul. Tânăr în arest după ce a împărțit pumni pe stradă
Agresori reținuți unul după altul. Tânăr în arest după ce a împărțit pumni pe stradă

Un tânăr băut, care a intrat cu BMW-ul în șanțul de la centura ocolitoare a Rădăuțiului, reținut pentru 24 de ore

Directorul APIA Suceava a intrat cu mașina de serviciu pe contrasens și a provocat un accident. Nu a vrut să sufle în etilotest

Directorul APIA Suceava a intrat cu mașina de serviciu pe contrasens și a provocat un accident - Foto Facebook Suceava Virală
Directorul APIA Suceava a intrat cu mașina de serviciu pe contrasens și a provocat un accident - Foto Facebook Suceava Virală