„În custodia timpului real” și „Tâlcuitorul de semne”

Aula Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din municipiul Suceava va găzdui miercuri, 7 ianuarie a.c., în ziua de prăznuire a Soborului Sf. Ioan Botezătorul, la ora 12.00, evenimentul lansării volumelor de versuri „În custodia timpului real”, de Octavian Nestor, și „Tâlcuitorul de semne”, carte semnată de poetul Ion Cozmei și de fiul acestuia, Victor Alexandru Cozmei.Ambele volume, care poartă eticheta Editurii Tipo Moldova Iași, deschid suita evenimentelor literare ale anului 2015 în arealul sucevean. Dacă profesorul și scriitorul Octavian Nestor face prin această carte pasul de la proză la poezie (în anul 2012 a scos de sub tipar volumul biografic „Paul Leu, un condei transcontinental”), Ion Cozmei reintră în scena literară cu „Tâlcuitorul de semne” (ediția a II-a, revăzută și adăugită prin contribuția fiului său, Victor Alexandru Cozmei), carte prefațată de regretatul academician Constantin Ciopraga, cu o postfață semnată de scriitorul și criticul literar Ioan Holban.

Recomandări

„Un ceai, o vorbă, o poveste…”, într-o ediție dedicată universului critic și literar al lui George Călinescu

Alexa Pașcu lansează la Fălticeni volumul de poezie „Pasărea cu o mie de vieți”, o carte dedicată memoriei fiului său

Lansarea cărții „Lumea arhetipală”, purtând semnătura cunoscutului artist și om de litere Constantin Severin