În comuna Fundu Moldovei va avea loc o nouă ediție a Festivalului–Concurs Național de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Primăria comunei Fundu Moldovei, Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Asociația de Cultură „Dimitrie Gusti” Fundu Moldovei organizează, duminică, 22 martie 2026, o nouă ediție a Festivalului–Concurs Național de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire”. Evenimentul se va desfășura la Casa de Cultură din comuna Fundu Moldovei, începând cu ora 11:00, reunind formații corale și grupuri de muzică psaltică din întreaga țară. Festivalul-concurs este structurat pe șase secțiuni, respectiv coruri de copii (10–14 ani), licee cu profil muzical și teologic (coruri mixte sau pe voci egale), licee cu alt profil (coruri mixte sau pe voci egale), coruri ale așezămintelor culturale (cu vârsta peste 18 ani, coruri mixte sau pe voci egale), coruri parohiale (coruri mixte sau pe voci egale) și formații/grupuri de muzică psaltică.

Repertoriul formațiilor participante va cuprinde lucrări religioase ortodoxe din repertoriul românesc, precum și creații corale cu tematică patriotică, iar pentru secțiunea de muzică psaltică sunt prevăzute lucrări reprezentative din repertoriul psaltic românesc.

La ediția de anul trecut, trofeul festivalului a fost câștigat de Grupul psaltic al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, dirijor Bodea Rafail, confirmând nivelul artistic ridicat al competiției.

Înscrierea participanților s-a realizat prin transmiterea fișelor și a partiturilor repertoriului propus, în format electronic, până la data de 11 martie 2026.

Festivalul „Buna Vestire” este un reper al vieții culturale și spirituale, susținând continuitatea tradiției muzicii psaltice și corale și promovând valorile autentice ale patrimoniului muzical românesc.

Recomandări

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava

„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu”, ediția a V-a

„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu, ediția a V-a

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” va debuta luni, primul eveniment fiind concertul „Acasă, la Stupca”

Concertul de Gală al Festivalului Internațional „Ciprian Porumbescu”, pe esplanada Palatului Administrativ Suceava

27 de formații corale au concurat la Festivalul-Concurs Național de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire”

Marele Premiu al Festivalului „Buna Vestire”, câștigat de Corala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”