PSD Iași a depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași împotriva PDL, partid pe care îl acuză că îndeamnă alegătorii să meargă la vot și să participe la un concurs cu premii, pentru a câștiga televizoare cu plasmă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit instrucțiunilor de pe taloanele de concurs distribuite de PDL, alegătorii trebuie să le ia cu ei în cabina de vot și să aplice pe ele ștampila „Votat”, pentru ca ulterior să le trimită prin poștă la sediu PDL. Ei au astfel șansa să cîștige unul dintre cele 5 televizoare cu plasmă, puse „la bătaie” organizatori.
PSD Iași a catalogat gestul PDL drept „mită electorală”.
„Acest lucru nu este legal, deoarece ștampila «Votat» se aplică doar pe buletinul de vot și nu trebuie să aibă și alte întrebuințări”, a subliniat Doru Tompea, șeful organizației municipale PSD Iași.
La rândul său, Cristian Adomniței, candidatul PNL la Primărie, condamnă tombola organizată de PDL.
„Este foarte regretabil că se întâmplă așa ceva. Nu e doar imoral, e și ilegal”, a subliniat Adomniței.
Acuzele PSD și PNL au fost respinse de șeful organizației PDL Iași, senatorul PDL Dan Cârlan. El susține că nu a greșit cu nimic, ci dimpotrivă, a avut o atitudine civică, încurajând lumea să vină la vot.
„Potrivit legii, tombola nu este interzisă. Toți se așteaptă la un absenteism masiv la alegeri. Eu nu fac decît să îndemn lumea să meargă la vot”, a subliniat Cârlan.