Cronica religioasă

Icoana care a lăcrimat acum patru ani în Biserica „Sf. Nicolae” – Spital, îmbrăcată cu „straie” din Grecia

Icoana Maicii Domnului – Făcătoare de Minuni – care a lăcrimat acum patru ani, pe 31 august, cu ocazia sărbătorii „Așezarea în raclă a brâului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, și acum trei ani, de Florii, a primit îmbrăcăminte scumpă din Grecia. Ca o cinstire pentru toate binefacerile pe care le săvârșește Maica Domnului în această biserică, ridicată în curtea Spitalului Vechi, Icoana care o reprezintă pe Fecioara Maria a primit un veșmânt nou (din argint), asemeni vestitelor icoane făcătoare de minuni din mănăstirile mari ale țării. Cheltuielile cu această icoană au fost suportate de credincioșii care vin frecvent la biserică, și care au dorit să-i dea o altă înfățișare icoanei. În semn de prețuire pentru Fecioara Maria, în fiecare zi din acest post se citește Paraclisul Maicii Domnului.
Sâmbătă, 31 martie, începând cu ora 17:20, în Biserica Sf. Nicolae, preotul misionar Constantin Diaconașu, slujitor al Spitalului „Sf. Ioan cel Nou”, va oficia vecernia, Sfânta Litie și va citi Paraclisul Maicii Domnului.
Duminică, 1 aprilie, de Sărbătoarea Floriilor, slujba va începe la ora 7:30, cu Utrenia, și va dura până la ora 12:00. La ora 9:00, după cum este tradiția, preotul va sfinți crengile de salcie, „mâțișorii”, după care se va oficia Sfânta Liturghie și se va citi acatistul Acoperământul Maicii Domnului. Tot duminică, începând cu ora 17:00, se vor citi deniile.
Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”, din curtea Spitalului județean „Sfântul Ioan cel Nou”, este singura din Suceava care deține fragmente din moaștele a 70 de sfinți. Toate aceste fragmente de moaște sunt ținute cu mare grijă într-o raclă așezată în biserică. Biserica cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae” și „Izvorul Tămăduirii” se bucură și de o pictură interioară deosebită, pictură bizantină, care va fi sfințită, odată cu biserica, pe 5 august. La acea dată se va face Târnosirea bisericii (Sfințirea Mare), biserica beneficiind până acum doar de sfințirea Sfintei Mese din Altar.

Recomandări

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava a îmbrăcat veșmânt nou, iar racla a fost depusă spre închinare în curtea mănăstirii

Împreună pentru comunitate și valori creștine: Sărbătoarea de suflet și comuniune etnică în Parohia Argel