Anunț religios

Hram la Schitul „Sf. Petru și Pavel”, Dragomirna

Schitul „Sf. Petru si Pavel” din Dragomirna serbează, duminică, 29 iunie, hramul bisericii, ocazie cu care părintele Pangratie, întemeietorul și sufletul acestui locaș de închinăciune, vă invită să participați în număr cât mai mare la această sărbătoare creștină. Sfânta Liturghie va fi oficiata de un sobor de preoți. Biserica Ortodoxa prăznuiește pe 29 iunie pe unii dintre cei mai mari, mai cunoscuți și mai venerați dintre sfinți și anume pe Sf. Apostoli Petru și Pavel.
E o sărbătoare cu profunde rezonanțe spirituale în sufletele creștinilor care cinstesc pe cei doi mari corifei ai Apostolilor, care și-au închinat întreaga viață propovăduirii „cu timp și fără timp” a Evangheliei lui Hristos, ba mai mult au pecetluit această lucrare cu sângele lor vărsat martiric pentru Hristos și pentru Biserica Sa. De aceea, nu ezitați să vă îndreptați pașii spre Schitul „Sf. Petru si Pavel” de la Dragomirna, pentru a participa la Sfânta Liturghie, care va începe la ora 9:00, după care sunteți invitați de Părintele Pangratie la o agapă creștină, în curtea mănăstirii.

Recomandări

„Plasa prieteniei” se țese la Parohia Sfântul Ilie din Fălticeni: Școală de Vară pentru copii, cu jocuri, ateliere și bucurie în curtea bisericii

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei