Hoții au comis furtul după ce au găsit cheia de la ușă lăsată în apropiere



Luni, în jurul orei 09.30, un bărbat de 56 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a sesizat poliția despre faptul că duminică, în intervalul orar 10.00 – 13.00, persoane necunoscute i-au sustras bunuri din locuință.Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, profitând de lipsa persoanei vătămate de la domiciliu, persoane necunoscute au pătruns în curte și folosind cheia de la ușă, cheie aflată în preajmă, au pătruns în interior și au sustras un telefon mobil și bijuterii în valoare de aproximativ 2.000 lei.Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de furt pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului. “Polițiștii recomandă încă o dată cetățenilor să dispună măsuri minime de protecție a bunurilor astfel încât să nu cadă victime ale hoților. Se recomandă asigurarea cu sisteme de închidere și alarmare a locuințelor. Nu lăsați la plecarea din locuință ușile sau ferestrele deschise și asigurați-le cu sistemele de inchidere. Nu depozitați cheile de la uși sub preșuri, în hainele lăsate în cuierul exterior, în ghivecele de flori sau în alte asemenea locații improprii. Asigurați iluminarea și îngrădirea perimetrului curții. Nu depozitați bunuri de valoare (mobilier, electronice, electrocasnice etc.) în casele aflate în construcție, garaje neasigurate, curți exterioare. Păstrați în permanență contact vizual cu bunurile personale când mergeți la cumpărături”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări

Polițiștii avertizează că a reînceput sezonul furturilor din locuințe și din gospodării. Aproape 550 de astfel de fapte, anul trecut