Hărțuirea, pedepsită de noul Cod penal cu închisoare sau cu amendă



Hărțuirea se pedepsește cu închisoare de la trei la șase luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă, potrivit noului Cod penal pentru care Guvernul a lansat săptămâna trecută procedura asumării.
Hărțuirea reprezintă „fapta celui care, în mod repetat, urmărește fără drept sau fără un interese legitim, o persoană ori îi supraveghează locuința, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepsește cu închisoare de la trei la șase luni de închisoare sau cu amendă”.
Potrivit articolul 208, alineatul 2, „efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanță, care, prin frecvență sau conținut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepsește cu închisoarea de la o lună la trei luni de închisoare sau cu amendă, în cazul în care fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.
Alineatul 3 stabilește că acțiunea penală se pune în mișcare doar după ce persoana vătămată depune plângere.
Articolului 207 din noul Cod penal definește fapta de șantaj, respectiv „constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul”, faptă care se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani.
Infracțiunea de șantaj în Codul penal încă în vigoare prevede un minim al pedepsei mai mic, respectiv de la șase luni la cinci ani.
La alineatul doi al aceluiași articol se arată la fel vor fi pedepsite și faptele de amenințare cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată ori pentru un membru de familie al acesteia.
În cazul în care faptele precizate sunt comise pentru a obține în mod nelegal un folos patrimonial, limitele de pedeapsă ale infracțiunii de șantaj urcă la intervalul 2 – 7 ani de închisoare, arată alineatul 3. Acest alineat nu se găsește în Codul penal încă în vigoare.