Harghita: Anchetă ISJ, pentru poze pe internet cu o ștampilă inscripționată „Evaloare Națională”



Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Harghita face o anchetă în zeci de școli după ce pe internet a apărut o fotografie cu o ștampilă folosită la evaluarea națională inscripționată greșit, pe care scrie „Evaloare Națională”, un profesor supraveghetor fiind suspectat că a făcut poza, informează Mediafax.Șeful ISJ Harghita, Petru Gârbea, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că toate cele 96 de ștampile comandate pentru evaluarea națională au fost confecționate greșit, pentru că apare imprimat „Evaloare Națională”, respectiv litera „u” fiind înlocuită cu litera „o”, iar fotografii cu această ștampilă au fost difuzate pe internet.Conform sursei citate, defectul a fost observat când ștampilele au fost distribuite celor 96 de centre de examinare din județ, însă „nu a fost timp pentru schimbarea ștampilelor”.”Nu am considerat că este o problemă, pentru că toate au avut același defect. Dacă era una, era mai grav, pentru că se putea considera a fi un semn distinctiv”, a declarat Gârbea.