Atenție

Handbaliștii suceveni, invitați de Flutur la o cupă de șampanie

Atenție: Handbaliștii suceveni, invitați de Flutur la o cupă de șampanie

Echipa de handbal Universitatea Suceava și antrenorul Petru Ghervan au fost invitați, miercuri după amiază, la Palatul Administrativ, de președintele Gheorghe Flutur, la o cupă de șampanie. După ce i-a felicitat pe handbaliști pentru performanțele obținute până acum, președintele Consiliului Județean s-a interesat de starea echipei și a vrut să știe de ce au nevoie sportivii și clubul pentru a-și îmbunătăți rezultatele. „Aceste rezultate pe care le-ați obținut ne obligă și pe noi, ca administrație pentru că nu poți să ai o asemenea performanță în județ și să te faci că plouă”, a spus Flutur. Acesta a împărtășit nemulțumirea sportivilor și a antrenorului în legătură cu absența unei săli polivalente, adecvată competițiilor sportive din prima ligă și a promis că se va implica în găsirea finanțării unui asemenea obiectiv. „Cu această performanță unică în istoria handbalului sucevean avem motive și noi să mai deschidem punga”, a arătat șeful administrației județene.
De altfel, identificarea unor modalități de sprijin a handbalului de performanță la Suceava va reprezenta și principala temă a discuțiilor pe care Flutur le va avea, săptămâna viitoare, la Suceava, cu ministrul tineretului și sportului, Monica Iacob Ritzi.

Recomandări

Proiectul „Rugby 2.0: Performanță și Inovație Digitală în Sport”, la final. O investiție de peste 40.000 de euro în digitalizarea performanței sportive

Gala Colosseum Tournament de anul viitor are o temă și mai ofertantă, o confruntare în ring între România și Imperiul Otoman

Ministrul Mihai Dimian a publicat imagini cu noul stadion de la Moara al Universității „Ștefan cel Mare”