Extindere

Hală de reparații și întreținere pentru autobuzele TPL



Până la sfârșitul acestui an, societatea de transport public local va dispune de o hală nouă, dotată cu toate echipamentele necesare întreținerii și reparării autobuzelor pe care le are în dotare. Aceasta va fi construită în apropierea sediului administrativ al TPL, pe terenurile cu care se află în litigiu cu firma Atlassib.
“O astfel de hală este necesară, au trecut deja trei ani de când am adus noile autobuze, sunt absolut normale aceste intervenții pentru întreținere și reparații, pentru că au foarte mulți kilometri la bord”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu, care a discutat pe această temă cu administratorul unic al TPL, Darie Romaniuc.
Hala va fi făcută cu bani din bugetul local, în vreme ce societatea de transport în comun s-a angajat să cumpere din fonduri proprii încă trei autobuze noi, cu care să înlocuiască cele opt autobuze vechi pe care le mai are încă în dotare, dar care nu mai prezintă siguranță în exploatare.



Recomandări

Mesaj tăios al fostului primar Ion Lungu, referitor la angajările de la TPL și situația din PNL Suceava

Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului
Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului