Guvernul nu exclude majorarea plafonului în limita căruia sunt garantate creditele pentru achiziționarea primei locuințe, stabilit în prezent la maximum 60.000 euro, și nici suplimentarea bugetului alocat pentru astfel de garanții, dacă programul va impune o altă formulă, a declarat premierul Boc. „Începem cu 60.000 euro. Dacă viața ne va demonstra că va trebui să gândim o altă formulă, nu avem rigiditate absolută, după cum avem flexibilitate să mai mărim din fondul de garanții guvernamentale cu încă 100 milioane euro, pentru a putea acorda în continuare garanții băncilor, pentru ca cetățenii să își poată cumpăra case”, a spus Boc, la postul public de radio.
El a apreciat că băncile vor fi de acord cu scăderea avansului solicitat la acordarea unui credit pentru cumpărarea primei locuințe și cu reducerea dobânzilor, deoarece vor împărți cu statul riscul nerambursării creditului.
Întrebat dacă are o soluție de rezervă pentru cazul în care băncile nu ar accepta reducerea dobânzilor și a altor costuri, premierul a spus că toate analizele relevă că băncile sunt extrem de interesate să acorde aceste credite.
Întrebat de asemenea ce se va întâmpla dacă beneficiarii de credite nu mai plătesc ratele, șeful Guvernului a precizat că statul va deveni proprietarul casei, în vederea valorificării pe piață.
„În ultimă instanță, statul, garantând, nu pierde. El rămâne cu un fond de locuințe pe care îl poate valorifica pe piață”, a spus Boc.
Guvernul a anunțat, miercuri, un program prin care creditele contractate pentru cumpărarea primei locuințe vor fi garantate de stat în limită maximă de 60.000 euro.
Garanția va fi acordată persoanelor care achiziționează pentru prima dată o locuință și care nu au beneficiat anterior de un credit ipotecar.
Nepenalizarea rambursării anticipate a creditului, procedurile de evaluare ale imobilului, un avans de maximum 5% din împrumut și perceperea de dobânzi cât mai scăzute sunt criteriile anunțate de premierul Emil Boc pentru selecția băncilor care doresc să fie incluse în programul guvernamental de garantare a creditelor pentru cumpărarea primei locuințe.
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM va contracta un împrumut în valoare de 100 milioane euro, cu garanția statului pentru 80% din sumă, iar obiectul de activitate al Fondului va fi extins astfel încât să poată garanta inclusiv creditele ipotecare ale băncilor.
Agenții imobiliari, dezvoltatorii și firmele din construcții consideră că garantarea creditelor pentru cumpărarea primei locuințe ar putea impulsiona piața imobiliară și a construcțiilor, dar atenționează că rezultatul depinde de modul cum va fi aplicat programul și de reacția băncilor.