Guvernul a modificat, miercuri, hotărârile privind organizarea alegerilor locale prin includerea unui model suplimentar de buletin de vot, astfel încât să permită alegerea prin vot uninominal a președinților de consilii județene, au declarat agenției MEDIAFAX surse ministeriale.
„Data de organizare a alegerilor locale nu a fost modificată”, au afirmat sursele.
Informația a fost confirmată pentru MEDIAFAX de ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul, Mihai Voicu.
„Au fost aprobate o serie de modificări tehnice pentru alegerea prin vot uninominal a președinților de consilii județene, fără ca data de organizare a scrutinului să fie modificată”, a spus Voicu.
Președintele PNL, Premierul Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, la finalul ședinței BPC, că ține să elimine speculațiile privind modul de alegere a președinților consiliilor județene, menționând că Guvernul va modifica hotărârile date, în conformitate cu Legea votului uniniominal.
Liderul liberal a reiterat și faptul că alegerile locale se vor organiza în 1 și, respectiv, 15 iunie.
Guvernul a aprobat, miercuri, un set de zece hotărâri pentru organizarea la 1 iunie a primului tur al alegerilor locale, iar al doilea tur de scrutin la 15 iunie, care au fost publicate în aceeași zi în Monitorul Oficial.
Curtea Constituțională a respins, miercuri, sesizarea senatorilor PRM și PC față de Legea votului uninominal, judecătorii apreciind că legea este constituțională.
Joi, Legea votului uninominal a fost publicată în Monitorul Oficial.
PSD a acuzat Guvernul că, prin publicarea hotărârii privind calendarul alegerilor locale înaintea publicării Legii votului uninominal, încearcă să evite alegerea prin vot uninominal a președinților de consilii județene, la scrutinul din iunie.
În replică, premierul Tăriceanu a anunțat atunci că Guvernul va modifica hotărârea de guvern privind organizarea alegerilor locale pentru a permite alegerea prin vot uninominal a președinților de consilii județene.
Victor Paul Dobre, secretar de stat în Ministerul Internelor și Reformei Administrative, a declarat, marți, că Guvernul va completa, în ședința de miercuri, hotărârile privind alegerile locale, cu introducerea unui buletin de vot în plus pentru alegerea prin vot uninominal a președinților de consilii județene.