Guvernul a decis, miercuri, ca anumite servicii publice să nu funcționeze în perioada summit-ului NATO de la București, exceptate fiind serviciile medicale, administrația publică și instituțiile din domeniul siguranței publice, a anunțat premierul Călin Popescu Tăriceanu.
El a arătat că nu a dorit să blocheze toate activitățile în perioada summit-ului.
Reuniunea NATO de la București va fi organizată în perioada 2-4 aprilie 2008.