Taxa pentru utilizarea infrastructurii feroviare plătită de operatorii de profil către CFR SA, cu o valoare unitară în prezent, va fi diferențiată în funcție de anumiți indicatori, precum tonajul, distanța parcursă, tipul liniei de circulație și al traficului, respectiv de călători sau de marfă.
În prezent, taxa este de 9 lei pe kilometru în cazul fiecărui tren de călători și de 14 lei/tren km la transportul de marfă.
Noua metodă de calcul a fost propusă de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii într-un proiect de hotărâre de Guvern privind aprobarea Actului adițional pe anul 2009 la contractul de activitate a CFR SA pentru perioada 2008-2011. Proiectul a fost aprobat de Guvern și publicat miercuri în Monitorul Oficial.
Rutele vor fi clasificate în funcție de tipul acestora, respectiv electrificate și neelectrificate, precum și de viteza maximă de circulație.
În funcție de viteza de circulație, liniile au fost împărțite în șapte tipuri, respectiv linii cu ecartament îngust, linii cu trafic mai mic de cinci trenuri pe zi, linii cu trafic exclusiv de marfă (cu o viteză între 0 și 60 km/oră) și linii comune cu traficul de călători, care sunt împărțite, la rândul lor, în patru tipuri (de la 0-60 km/oră, 61-100 km/oră, 101-120 km/oră și 121-200 km/oră).
În urmă cu două săptămâni, două asociații feroviare, Asociația Industriei Feroviare din România și Asociația Transportatorilor Feroviari din România, au protestat față de aceste modificări, susținând că vor aduce o majorare a tarifelor.
„În prezent, taxa pentru trenurile de marfă este de 14 lei per tren kilometru, un tarif nici mic, dar nici mare, în comparație cu Europa. Prin nouă formulă de calcul au fost măriți unii coeficienți, care au dus costul mediu la 15,5 lei per tren kilometru. Propunerea noastră este să rămână la 14 lei, cum e de aproximativ patru ani”, a declarat, la acea dată, președintele Asociației Transportatorilor Feroviari din România, Constantin Pestrea.
Potrivit lui Pestrea, după noul mod de calcul, operatorii feroviari de marfă ar urma să plătească o taxă de 28 lei pe tren kilometru, pentru a putea circula cu un tren de 3.000 tone, pe relația București-Constanța, clasificată drept cea mai scumpă rută.