Guvernul a aprobat forma finală a Codurilor Penal și Civil, acceptând 23 de amendamente dintr-un total de 50 depuse, dintre care 18 la Codul Civil și 5 la Codul Penal, a declarat agenției MEDIAFAX ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Victor Ponta.
Pentru Codul Civil a fost depus un număr total de 42 amendamente, iar la Codul Penal au fost formulate 8 amendamente.
Ședința de guvern în care a fost adoptată forma finală a celor două proiecte de legi a durat aproximativ 20 de minute.
Mai mulți parlamentari, printre care Victor Ponta, Eugen Nicolicea și Sever Voinescu au depus, până joi, amendamente la proiectele codurilor civil și penal. Conform documentelor postate pe site-ul Camerei Deputaților, parlamentarii au înaintat, până joi, 9 propuneri de amendare a proiectului de Cod penal și 14 vizând proiectul de Cod civil.
Dintre amendamentele depuse de parlamentari la proiectul de Cod penal, cinci aparțin deputatului PSD Eugen Nicolicea și se referă la luarea și darea de mită, traficul de influență și la cumpărarea de influență, un amendament îl are semnatar pe deputatul PSD Luminița Iordache, iar ultimele trei aparțin ministrului pentru Relația cu Parlamentul, deputatul PSD Victor Ponta.
În cazul proiectului de Cod civil, cele 14 amendamente postate pe site-ul Camerei aparțin deputatului PDL Sever Voinescu Cotoi, acestea referindu-se, printre altele, la renunțarea la dreptul de proprietate, termenul de prescripție și la publicitatea convenției matrimoniale.
Potrivit Constituției, Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege.
Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată.
Liberalii și-au anunțat intenția de a depune o moțiune de cenzură la asumarea răspunderii Guvernului pe coduri.