Se poate

Gura Humorului, exemplu de bune practici în atragerea finanțărilor europene

Orașul Gura Humorului a fost dat ca exemplu de bune practici în implementarea proiectelor europene, la Consiliul Director al Asociației Orașelor din România (AOR), care a avut loc în acest oraș la finalul săptămânii trecute.
Au fost vizitate stația de sortare și transfer a deșeurilor (proiect recent finalizat), parcul dendrologic Ariniș și pârtia de schi „Șoimul” din cadrul proiectului POPAS.
Au fost prezentate, de asemenea, sala polivalentă cu 150 de locuri și piscina acoperită de dimensiuni semi-olimpice, finanțate din fondurile Companiei Naționale de Investiții.
Consiliul Director al Asociației Orașelor din România (AOR), care s-a desfășurat la Gura Humorului în perioada 22-24 ianuarie, sub organizarea primarului Marius Ursaciuc, vicepreședinte AOR, s-a încheiat ieri.
În cadrul lucrărilor, cei peste 50 de reprezentanți ai administrațiilor locale din cele șapte regiuni de dezvoltare ale țării și primarii din majoritatea orașelor din Moldova au discutat despre descentralizarea reală, cu asigurarea de resurse financiare, despre asigurarea de către guvern a unui buget minim de funcționare a administrațiilor locale, taxele și impozitele urmând a fi folosite numai pentru dezvoltare, precum și despre posibilitățile de cofinanțare a tuturor proiectelor cu finanțare europeană câștigate de administrațiile locale.
Primarul Marius Ursaciuc a declarat că nota cu propuneri de modificări legislative elaborată cu această ocazie va fi înaintată de conducerea AOR primului-ministru, președintelui României și miniștrilor de resort.

Recomandări

22 de cupluri din Cornu Luncii, sărbătorite la „Nunta de Aur”. Gheorghe Șoldan, alături de primarul Gheorghe Fron și cetățeni la Ziua Comunei

Șoldan, prezent la sărbătoarea comunei Cornu Luncii: „Frumusețea unei comunități se vede prin oamenii ei și prin tradițiile pe care le păstrează. Îl felicit pe primarul Gheorghe Fron”

Cartea „Ilișești – monografie sentimentală”, de Marian I. Ghiuță, reeditată la zece ani de la primele ediții

RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII ȘCOLII PRIMARE DIN LOCALITATEA PLUTONIȚA, ORAȘ FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA

Milișăuți and Petrivtsi for Modern Administration/Milișăuți și Pătrăuți pentru o administrație modernă